Mulți dintre noi am avut sau avem probleme cu semnal WiFi în apartament, casă sau curte... Așa că să faci o hartă a puterii semnalului wireless este foarte util pentru a putea repoziționa sau upgrade routerul sau acces point-urile.
Există 2 variante principale: 1. Să te plimbi încet cu telefonul în mână și să vezi cum și unde variază, sau, 2. Să folosești o aplicație care să facă ea totul... Rapid, elegant și mult mai precis.
Pentru varianta 1 nu are rost să discutăm, dar pentru varianta 2, eu am folosit de ceva timp aplicația Wifiman. Ce are interesant această aplicație:
- vezi detalii despre conexiune, fie ea cea de operator sau WiFi
- speed test, dacă ai nevoie
- lista a rețelelor WiFi din zonă, cu detalii de nume, canale folosite, putere
- lista dispozitivelor conectate la rețea
- și ... partea despre care vorbim noi și anume Signal Mapper cu opțiunea AR mode
Ce face opțiunea Signal Mapper cu AR mode din Wifiman? Îți face o hartă frumos colorată a puterii de acoperire a semnalului wireless din casă, din curte sau de unde vrei tu... Ce trebuie să faci? Doar să te plimbi peste tot încet și harta apare încet încet. Odată obținută harta vei putea lua decizia mutării emițătorului WiFi sau suplimentarea cu alte echipamente, funcție de situație.
Opțiunea de AR mode, permite aplicației să funcționeze chiar și cu semnal GPS lipsă, folosind camera telefonului. In aer liber, această opțiune permite o cartografiere foarte precisă prin toate colțurile.
Pentru o curte de 25metri lățime, e nevoie de minim 5 treceri că să aveți toată suprafața. Cu cât faci mai multe treceri, cu atât harta va fi mai precisă și mai detaliată.
Vei descoperi că există ecranări dare de lucruri la care nici nu te gândești... Uși metalice, pereți de beton, diferente de nivel ... interferențe cu alte sisteme WiFi din curțile vecine...
Eu am instalat pentru curte un acces point extern pe banda de 2.4 cu care acopăr fără probleme o suprafață de 2000m2. Am câteva mici zone, care nici nu am interesează, ecranate de o magazie, dar altfel în fundul curții (aproximativ 70metri de la acces point) am semnal WiFi ok. Odată cu apariția unei alte construcții în curte, voi reface harta de acoperire WiFi și voi repoziționa echipamentele.