Numărul și speciile de insecte care umblă și atacă pomii din livezi sau legumele din gradină este în creștere; au apărut dăunători noi, unii s-au înmulțit... unii explodează în anumite zone sau în anumite condiții... așa că este foarte important pentru a putea să-i învingi mai întâi să-i cunoști.
Monitorizarea dăunătorilor din livezi sau grădini este foarte importantă pentru că îți permite să acționezi rapid înainte ca semnele atacurilor să fie majore, îți permite să acționezi cu substanțe țintit pe speciile cu care ai de-a face.
Există soluții de monitorizare complicate, scumpe și greu de găsit cum sunt capcanele cu feromoni cu efecte țintite pe anumite specii, și soluții de monitorizare ușor de folosit, decente la preț și ușor de găsit. Eu am optat pentru a doua categorie, si după un an de folosit deja sunt foarte mulțumit de rezultate așa că voi merge în continuare pe aceeași idei.
Ce folosesc eu pentru monitorizarea prezenței dăunătorilor în livadă dar și în zona cu raised bed-urilor cu legume? Două produse ambele de la același producător, în speță Bros, și anume bandă adezivă pentru copaci și capcane adezive.
Capcanele adezive sunt niște folii galbene dublu adezive care se pot agăța in livadă sau printre legume, vin la cutie de 10 bucăți. Montarea lor este extrem de ușoară, în cutie ai inclusiv niște sârmulițe cu care să le agăți. După montare nu mai ai decât de scos foliile de protecție și totul este gata. Rezistă foarte bine la ploi, căldură, soare. Adună orice pe ele în special orice zboară, dar și afide, furnici...
Benzile adezive pentru pomi sunt un sistem de monitorizare a dăunătorilor, în special a celor care umblă, și se pot pune pe orice trunchi de copac sau cracă a acestora. Important este să fie cât mai bine lipite fără să lase "tunele" pe sub ele prin crăpăturile din scoarță (mai multe rânduri rezolvă această problemă). Vei vedea că furnicile sunt extrem de bune la găsit variante de a trece pe lângă, sau mia corect pe sub. Și acestea rezistă foarte bine la umezeală sau soare. Ce este nasol la ele? la montaj sunt extrem de lipicioase, logic că de mâini, mănuși sau forfecă sau de ce mai vrei tu, dar sigur nu de copac.
Poți să vezi ce a adunat o bandă adezivă anul trecut în acest filmuleț, pe canalul de YouTube.
Dacă ai copaci tineri care sunt încă susținuți, ai grijă să pui bandă adezivă și pe sistemul de susținere.
Din combinația celor doua sisteme vei avea destule informații cu ce te lupți și în ce zonă... de aici rămâne să identifici dușmanul și să-i rupi capul cum se exprimă copii din zilele noastre. Vei fi surprins cât de util poate fi sistemul Google Lens în identificarea dăunătorilor.
Poți vedea cum se montează banda adezivă de la Bros în acest filmuleț, pe canalul de YouTube